Rugaciune catre sfantul antonie,pentru ajutor la examene. Îndemnat de exemplul tău, vreau şi eu să progresez în viaţa creştină şi în ştiinţă. Bunule parinte antonie, cel ce ai facut din pustiul egiptului loc de preaslavire al marelui dumnezeu si al mantuitorului hristos, fa si din pustiul sufletuilui nostru, ars de … Rugăciune pentru reușita la examen. Sfinte Antoane, tu ai căutat cu mare sârguință adevărul și ai știut să unești credința cu știința. Tu ai dobândit înțelepciunea prin muncă și rugăciune. Din smerenie ți-ai ascuns priceperea, însă Dumnezeu te-a făcut cunoscut, pentru ca să fii lumină și altora. Îndemnat de exemplul Rugăciune pentru a dobândi ocrotirea SFÂNTULUI ANTON DE PADOVA. Sfinte Antoane, cerescule ocrotitor al celor ce te iubesc şi te cinstesc, iată, şi eu, nevrednicul, alerg la tine cu evlavie şi îmi pun toată încrederea în ocrotirea ta, rugându-te să mă sprijini şi să mă ajuţi în neputinţele, necazurile şi durerile mele. RUGACIUNI CATRE SFANTUL ANTON DE PADOVA. Descriere. Rugãciune de Recomandare. Sfinte Antoane, între toti sfintii lui Dumnezeu, tu ai fost înzestrat cu o putere deosebitã pentru a ocroti si ajuta pe toti cei care si-au pus nãdejdea în tine. Dumnezeu ti-a dat chiar puterea de a învia mortii, de a reda celor orbi vederea, celor bolnavi sãnãtatea, Prin această rugăciune pentru examen Sfântul Antonie este rugat să reverse asupra sa puterea de a continua munca până ce rezultatele obținute vor fi cele îmbucurătoare. Prin această rugăciune pentru examen Sfântul Antonie este rugat să-l înzestreze cu o mai mare capacitate de memorare, o atenție desăvârșită, fără șansă de a fi ispitit din procesul învățării, respectiv conferirea puterii de a ajunge pe cele mai înalte trepte ale cunoașterii, ale înțelepciunii gJktO8B.

rugaciune pentru examen sf anton